Primul Război Mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918 și omenirea a început treptat să treacă la economia de pace și să-și îmbunătățească nivelul de trai, grav afectat de lipsuri, distrugeri și de teribile epidemii. Gripa spaniolă a făcut ravagii la nivel mondial, găsind corpurile slăbite din cauza lipsei de hrană. Fabricile au început să livreze mărfuri interesante pentru traiul oamenilor și au fost deschise noi capacități de producție. Se părea că totul va merge din ce în ce mai bine, dar în toamna anului 1929 a izbucnit Marea Criză Economică.
Marea Recesiune a fost analizată și povestită de către savanți și jurnaliști, astfel încât nu mai este necesară repetarea ideilor principale. Totuși, trebuie menționat că producția de mărfuri a fost scăzută în perioada de după prăbușirea bursei americane în toamna anului 1929. Înainte și după 1929, uzinele mecanice au asamblat și livrat diverse mașini, dar istoricii și economiștii nu sunt niciodată mulțumiți și aplică mereu tactica psihologică a producției insuficiente.
Industria constructoare de mașini a primit comenzi de mașini cu calități superioare în raport cu cele existente la sfârșitul Primului Război Mondial, iar domeniul aviației era în centrul atenției. Marea Britanie a cerut modele perfecționate de avioane de vânătoare, iar companiile au început să producă în consecință. Bombardierele ușoare erau utile, dar cererea pentru avioane grele a crescut. Japonia a livrat avioane de vânătoare pentru a-și menține pretențiile geopolitice în Extremul Orient.
Vapoarele, deși ideale pentru transportul de mărfuri și pasageri, erau considerate prea lente pentru secolul vitezei. Astfel, inginerii au început să combine tehnologia vaporului cu cea a avionului pentru a obține rezultate mai eficiente.
Hidroavionul cu dimensiuni sporite a fost prezentat de firma Dornier în anul 1929 sub forma modelului Do X, având capacitatea de a transporta 66 de călători în condiții de lux pe distanțe lungi sau o sută spre destinații apropiate. Cu o masă de 28 de tone și necesitând 16.000 de litri de carburant pentru un zbor de durată, acest hidroavion era un adevărat gigant al aerului. Cu toate acestea, complexitatea sa, dată de cele 12 motoare, și lipsa suprafețelor de apă adecvate în marile orașe au dus la lipsa de succes a acestui proiect.
Aviația a început să ceară materiale din ce în ce mai performante pentru structurile aeronavelor, cu o preferință pentru aluminiu în detrimentul lemnului și pânzei. Cerințele de rezistență erau tot mai mari, iar motoarele erau îmbunătățite cu ajutorul tetraetilului de plumb. Aeroporturile au fost modernizate, cu piste din beton pentru a permite decolarea în orice condiții meteo.
Competiția între firmele aeronautice era acerbă, iar evoluția tehnologică a avut un impact major asupra industriei. Apariția monoplanului american de bombardament Martin B-10 în 1932 a reprezentat o revoluție în domeniu, fiind complet metalic și cu forme aerodinamice perfecte. Armamentul de la bord a fost îmbunătățit, iar cantitatea de muniție transportată a crescut semnificativ.
Progresele în domeniul motoarelor au permis creșterea dimensiunilor aeronavelor și razei de acțiune. Epoca dirijabilelor a luat sfârșit, iar avioanele au devenit principala opțiune pentru zboruri intercontinentale sau supravegherea oceanelor în caz de război. USS Akron, un alt gigant al aerului, a fost un simbol al avântului economic din acea perioadă.
Prăbușirea bursei de pe Wall Street în 1929 a avut un impact periferic asupra industriei aeronautice, care era în plină expansiune. Competiția pentru dominație regională sau mondială a dus la o revoluție tehnologică în domeniu, iar industria constructoare de mașini era în plină dezvoltare. Avioanele militare au devenit o prioritate pentru state, deși nu produceau beneficii imediate pentru masă.Fiecare țară capitalistă a avut parte de o creștere a problemelor economice, dar industria aeronautică nu a avut lipsă de inovație. Cererea pentru avioane mai performante a fost mereu în creștere, iar criza economică nu a afectat industria constructoare de avioane. Cu toate acestea, economiștii continuă să vorbească despre criza din 1929 și despre scăderea producției în fabrici.
Apariția avioanelor a dus și la dezvoltarea armelor antiaeriene. Mitraliera Hotchkiss de calibrul 13,2 mm model 1929 a fost folosită în Franța, Italia și Japonia, fiind utilă în luptele de apropiere. Marinele militare au început să folosească variante cu două și patru țevi pentru a se apăra împotriva avioanelor inamice. Cu toate acestea, tunurile cu proiectile explozive erau considerate mult mai eficiente.
Marinele de război au început să dezvolte artilerie cu destinație duală, pentru a putea lovi bombardierele aflate în zbor orizontal. Tunurile americane de calibrul 127 mm au devenit artileria secundară montată pe navele principale de luptă, având capacitatea de a provoca avarii grave avioanelor inamice. Cu toate acestea, costurile ridicate ale acestor sisteme militare au afectat bugetele statelor.
Industria aeronautică a cunoscut o creștere semnificativă în perioada 1926 – 1933, dar cheltuielile uriașe din domeniul militar au dus la neglijarea investițiilor utile pentru populație. Avionul Martin B-10 a fost un exemplu de inovație în acea perioadă, demonstrând progresul tehnologic din industria aeronautică.
