Un nou incident tragic a avut loc pe litoralul românesc, fiind al doilea înregistrat într-o singură zi. Un bărbat care a salvat un copil de la înec a dispărut în mare, în zona stațiunii Jupiter. Se pare că o persoană s-a înecat în stațiunea Jupiter, în apropierea digului nou format, conform presei locale. La locul incidentului au fost trimise o ambulanță SMURD, o ambarcațiune și, ulterior, a fost solicitat și ajutorul scafandrilor.
Echipele de salvatori sunt în căutarea unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, care a intervenit pentru a salva un copil de la înec. După lăsarea întunericului, operațiunile de căutare au fost întrerupte și vor fi reluate joi dimineață. În aceeași zi, un bărbat care a fost scos inconștient din apa mării, la 2 mile distanță de țărm, a fost declarat decedat după încercări nereușite de resuscitare.