Anul 1945 a marcat sfârșitul ostilităților în Europa, dar a dat naștere unei dezbateri aprinse cu privire la contribuția fiecărui aliat la obținerea victoriei împotriva celui de-al Treilea Reich. Sovieticii au susținut cu tărie că Armata Roșie a avut un rol esențial în înfrângerea Reichului, în timp ce aliații occidentali au ezitat să deschidă un al doilea front terestru până la debarcarea din Normandia din 6 iunie 1944. Tancurile sovietice au avut misiunea de a zdrobi diviziile germane, suferind pierderi grele în rândurile militarilor lui Stalin.
Andreas Hillgruber, un autor german, a abordat relațiile dintre Reich și România lui Ion Antonescu într-o carte, oferind o perspectivă asupra acestei probleme istoriografice. Aviația americană a atacat rafinăriile din regiunea Ploiești în mai 1944, distrugând 25.000 de tone de petrol valoros.
Feldmareșalul Wilhelm Keitel a recunoscut că situația era catastrofală, deoarece armata germană se confrunta cu lipsa de carburant necesar pentru manevrele militare. Camioanele, tancurile și avioanele aveau dificultăți în a obține combustibilul necesar, iar fiecare raid aliat afecta aprovizionarea cu petrol, având un impact militar semnificativ.
Atacurile aviației americane asupra rafinăriilor din România au afectat grav aprovizionarea cu benzină, slăbind capacitatea Reichului de a face față presiunii aliate în războiul aerian. Trupele sovietice au profitat de această situație pentru a lansa atacuri fără a se confrunta cu divizii germane de elită.
Bombardierele strategice au jucat un rol crucial în evoluția conflictului, dar mulți istorici au subestimat importanța lor. Uniunea Sovietică a folosit bombardierele pentru a-și dezvolta arsenalul militar, în timp ce Luftwaffe a fost nevoită să consume resurse considerabile în luptele aeriene de pe Frontul de Vest.
Istoricilor li s-au impus adesea anumite perspective ideologice, iar interpretările lor au fost influențate de autorități sau de operele unor autori influenți, militari sau civili.
