O analiză critică a campaniei Axei din 1942 relevă faptul că toate deciziile majore au fost luate de conducerea germană și au fost eronate. Responsabilitatea principală o poartă Hitler, care a planificat strategia campaniei și a condus operațiunile în detaliu. Generalii din anturajul său și cei de pe linia frontului au executat această strategie ridicolă.
În primăvara anului 1942, armata germană era slăbită și suferise pierderi mari în urma operațiunilor din 1941. Trebuiau să scurteze frontul și să-și refacă unitățile cu o infuzie de tehnică de luptă și efective înainte de orice ofensivă.
Sovieticii urmau să profite de pauza operațională, dar germanii trebuiau să-și refacă superioritatea calitativă înainte de a declanșa un nou blitzkrieg pe Frontul de Est. Hitler ar fi trebuit probabil să aleagă Moscova ca obiectiv al campaniei în loc de Caucaz, pentru un succes militar decisiv.
După intrarea SUA în război, era prea târziu să gândească la câștiguri economice pe termen lung. Desemnarea Moscovei ca obiectiv principal ar fi fost mult mai la îndemână pentru Wehrmacht decât câmpurile petroliere din Caucaz.
„Fall Blau“ a devenit o campanie pentru petrol, victoria fiind măsurată prin cucerirea unor obiective specifice, nu prin eliminarea unui jucător din ecuație. Cucerirea exploatațiilor petrolifere din Caucaz ar fi îngreunat planificarea unor operațiuni ofensive sovietice.
Speculațiile sunt periculoase în problemele istorice. Dacă Grupul de Armate Sud ar fi executat dispozițiile Directivei Operative nr. 41, ar fi existat posibilitatea capturării unui număr mai mare de militari sovietici în Cotul Donului, cucerirea Stalingradului și atingerea centrelor petrolifere.
Hitler a irosit șansele prin micromanagement, modificând constant prioritățile operaționale. Dispozițiile ordonate prin Directiva Operativă nr. 45 au afectat operațiunile armatelor. Forțele sovietice s-au salvat de la distrugere, iar germanii au pierdut avantajele strategice.
În toamna anului 1942, Hitler a făcut o greșeală crucială în ducerea războiului, împărțindu-și forțele între Stalingrad și Caucaz. Această decizie a ruinat întreaga campanie, conform generalului-maior F. W. von Mellenthin. Germanii ar fi putut cuceri succesiv Stalingradul și Caucazul, dar nu ambele obiective simultan, mai ales din cauza problemelor logistice.
Pe măsură ce forțele s-au separat, flancurile s-au extins, creând un “gol” de peste 500 km, supravegheat de o singură unitate, Divizia 16 Infanterie-Moto. Hitler a dislocat trupe române, italiene sau maghiare pentru acoperirea acestora, fără trupe germane și fără rezerve blindate.
Germanii erau conștienți de nivelul scăzut de dotare și pregătire al trupelor aliate, dar Manstein sublinia că trupele române erau cei mai buni aliați și luptau cu vitejie. Directiva Operativă nr. 45 emisă de Hitler a fost considerată una dintre cauzele eșecului campaniei.
Hitler a extins frontul la 4.000 km, inclusiv ofensiva din Caucaz, prea mult pentru o armată care nu se recuperase încă. Forțele germane s-au îndreptat spre ținte geografice și economice în loc să le considere o consecință a victoriilor militare. Stalingrad a devenit o confruntare cu conotații politice și propagandistice.
Pentru conducerea germană, numele de Stalingrad părea să-i dea o importanță politică și psihologică mai mare decât cea militară. Propaganda germană s-a concentrat pe lupta din zona orașului, deoarece purta numele lui Stalin. Orașul era un simbol al sacrificiului și rezistenței sovietice.
Hitler era fixat pe capturarea Stalingradului, ceea ce a dus la un “lanț de comandă grotesc”, în care Grupul de Armate A era sub comanda sa, iar Grupul de Armate B a fost lăsat în deriva.Coordonarea a șapte armate într-o postură dificilă de protejare a unui flanc imens a fost o provocare majoră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După căderea Stalingradului, armatele române și germane au format un grup sub comanda mareșalului Antonescu, însă existau îndoieli cu privire la dependența logistică și de comunicații față de Germania. Germanii trebuiau să evite luptele în mediul urban și să se concentreze pe un singur obiectiv pentru a avea succes în campanie.
Mareșalul Kleist avea încredere că putea ajunge la câmpurile petrolifere din Caucaz sau să cucerească Stalingradul, dar lipsa forțelor și aprovizionarea cu combustibil au creat probleme. Hitler a luat decizii strategice care au afectat ambele grupuri de armate, iar plecarea unor comandanți din eșaloane superioare a complicat și mai mult situația. Divizarea forței de atac și presiunea timpului au dus la eșecul campaniei.
Strategia lui Hitler a fost criticată pentru că a condus la dezastrul de la Stalingrad. Oportunitatea pentru o victorie strategică s-a închis odată cu declanșarea Operațiunii Uranus de către Armata Roșie. Este important să învățăm din greșelile trecutului pentru a evita astfel de tragedii în viitor.
