Primele trupe inamice au intrat în București la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, în timp ce resturile Armatei Române înfrânte în Bătălia Bucureștilor și coloanele de oameni refugiați din fața inamicului au trecut prin Capitală, oferind locuitorilor imaginea dezastrului în care se afla țara la doar câteva luni de la intrarea în război.
Constantin Bacalbașa observa că “Capitala se umple de fugari de pe front. Pe străzile care vin de la barierele dinspre Sud apar șiruri de trăsuri militare fugite din rând. Chesoane de artilerie cu câte un cal, cavaleriști scăpați cum au putut fără armă, soldați de infanterie rupți de oboseală și plini de noroi; apoi lungi șiruri de care și căruțe pline cu locuitorii satelor de pe marginea Dunării, care fug din fața năvalei bulgarilor”.
Aceeași imagine este descrisă și de Vasile Cancicov: “Pe B-dul Colței întâlnesc grupuri de soldați români, unii cu echipament de război, alții fără armă, alții fără ranițe, alții cu capul gol, toți au după gât sacul alb pentru merinde. Cu hainele prăfuite, rupte, decolorate, plini de noroi, bărboși, cu fața arămie de vânturi și ploaie, merg alene spre capul Podului. Nu e un grup, două, zece, sunt sute de grupuri și vin de se concentrează de pe toate străzile orașului. Cai, unii chiar cu harnașament pe ei, alții fără nimic, liberi, fug și se adăpostesc pe unde pot ciupi un pic de iarbă sau fân aruncat de prin căruțe”.
Trupele române se retrag spre Moldova în toamna-iarna lui 1916. Acești fugari au adus groaza în Capitală. ”Nedeprinsă cu astfel de vedenie – nota Bacalbașa – populația Capitalei este cuprinsă de panică. Toată lumea care se poate mișca pornește spre gara de Nord. Începând de la Matache Măcelaru, pe calea Griviței circulația este foarte anevoioasă. În curtea gării este o mare de capete, în gară nici nu se
