0:00
Echipele de pompieri sunt chemate să intervină duminică după-amiază pentru a stinge un incendiu la sediul unei bănci din Brașov. Fumul dens se ridică în aer, iar situația pare gravă.
Focul a izbucnit la sediul unei bănci de pe strada 13 Decembrie din Brașov. Autoritățile de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov au confirmat că incendiul produce o cantitate mare de fum, dar, potrivit informațiilor preliminare, nu există victime.
La fața locului au sosit două autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD. În acest moment, pompierii lucrează pentru a localiza și stinge incendiul.