Statul național – unitar român a luat naștere în anul 1918 după Marea Unire, deschizând calea către o dezvoltare economică semnificativă. Creșterea numărului de centre de producție și adoptarea de noi mașini și utilaje au creat condiții favorabile pentru progresul industrial. Industriile metalurgică și de construcții de mașini au fost considerate motoarele care urmau să aducă prosperitate locuitorilor.
Istoricii atașați de regimul comunist au încercat să promoveze ideea că doar liderii susținuți de tancurile sovietice au contribuit pozitiv la dezvoltarea națiunii române și că au fost adevărați iubitori ai poporului. Cu toate acestea, anuarul statistic al României Mari a dezvăluit că politicienii au propagat numeroase minciuni, care au fost preluate apoi de către istoricii dornici să scrie cărți rapid. Manualele școlare au fost redactate conform acestor idei, fără a reflecta adevărul istoric.
În anul 1930, autoritățile au identificat 22.734 de fabrici și ateliere care prelucrau fierul pentru a produce obiecte tot mai rafinate și valoroase. Aceste unități industriale au oferit locuri de muncă pentru 101.264 de persoane, ceea ce a reprezentat un beneficiu semnificativ pentru o țară cu o populație de aproximativ 18 milioane de locuitori.
Industria grea, bazată pe prelucrarea fierului provenit din surse locale și cocs importat, era concentrată în regiunile care fuseseră sub dominația Austro-Ungariei. În 1930, existau cinci întreprinderi cu un total de 11.828 de angajați. Această industrie necesită forță de muncă specializată și a contribuit la avansul economic al țării.
Industria construcției de mașini a început să se dezvolte, având capacitatea de a produce utilaje agricole, esențiale pentru economia rurală. Cu toate acestea, numărul de fabrici și muncitori din acest domeniu era încă insuficient pentru a susține o creștere economică semnificativă.
Investițiile majore s-au concentrat în producția de material feroviar, cu 59 de centre industriale, dintre care 14 aveau peste 501 de angajați. Cu toate acestea, progresele economice au fost împiedicate de lipsa de capital și de modernizarea lentă din diverse regiuni ale țării.
Perioada de după Primul Război Mondial a fost marcată de o relativă liniște în România, dar zvonurile despre un nou conflict au determinat investiții substanțiale în industria metalurgică. Liderii marilor puteri au încercat să provoace un nou război mondial, punând în pericol munca depusă în perioada interbelică. Aceste acțiuni au avut consecințe grave asupra evoluției societății umane.
