La câteva zile după ce a fost adoptată în Parlament, legea propusă de PNL privind scutirea de impozitare a pensiilor mai mici de 3.000 de lei a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis. Acest proiect a fost adoptat săptămâna aceasta în Parlament și a primit aprobarea președintelui Klaus Iohannis. Prin această inițiativă, peste 3 milioane de pensii nu vor mai fi supuse impozitării, ceea ce va duce la creșterea veniturilor lunare pentru beneficiarii de pensii sub 3.000 de lei.
De asemenea, pentru pensiile care depășesc suma de 3.000 de lei, impozitul se va aplica doar pentru sumele care depășesc acest prag. Astfel, de exemplu, pentru o pensie de 4.000 de lei, impozitul de 10% se va aplica doar pentru suma care depășește 3.000 de lei, iar persoana va primi o pensie netă de 3.900 de lei. Proiectul propus de PNL a fost aprobat de Senatul României încă din data de 19 decembrie 2022.
“Creșterea plafonului de impozitare a pensiilor este o măsură care completează reforma de recalculare a tuturor pensiilor din România. Acest proiect a fost depus în anul 2022”, a subliniat Raluca Turcan, autoarea proiectului de modificare a pragului de impozitare a pensiilor.