Instanța din Malta a decis să aplice măsura controlului judiciar și să-l elibereze pe Paul al României, după ce acesta a stat în arest pentru mai mult de 2 luni. Conform Ministerului Justiției, până la o decizie finală privind predarea sa, el va trebui să se prezinte de două ori pe zi la secția de poliție și nu va putea părăsi Malta.
Decizia instanței din Malta a fost justificată prin vârsta înaintată a lui Paul-Philippe și prin faptul că, conform legislației malteze, termenul de arest preventiv este de maximum 60 de zile. De asemenea, el trebuie să plătească o cauțiune de 20.000 de euro și o garanție personală de 30.000 de euro.
Ministerul Justiției a anunțat că instanța de fond din Malta a decis predarea lui Paul-Philippe al României pe data de 25 iunie. Cu toate acestea, hotărârea nu este definitivă și justiția din România va continua să își facă treaba pentru a aduce în țară fugarii statului român, indiferent de notorietatea acestora.