Echinocțiul de toamnă din 2024 va marca începutul toamnei astronomice, moment în care ziua și noaptea vor fi egale în toate colțurile lumii. Acest fenomen va avea loc pe data de 22 septembrie, la ora 15:43, ora României. După echinocțiul de toamnă, ziua va deveni tot mai scurtă, iar noaptea va crește în durată până la solstițiul de iarnă din 21 decembrie.
Termenul “echinocțiu” provine din cuvântul latin “aequinoctium”, care înseamnă ”egal” și “noapte”. Echinocțiul de toamnă este un fenomen astronomic care se întâmplă de două ori pe an, primăvara și toamna, când durata zilei și a nopții sunt aproximativ egale în ambele emisfere ale Pământului.
În tradiția populară, se spune că vremea din ziua echinocțiului de toamnă va influența vremea din anul următor. De asemenea, românii au obiceiul de a scutura nucii, merii și gutuii în această zi. Se crede că florile sunt “supărate” și “plâng” în ziua echinocțiului, iar pentru a rămâne frumoase și sănătoase pe timpul iernii, trebuie unse cu mir sfințit. Superstițiile mai spun că părinții nu ar trebui să-și certe copiii în această zi, deoarece aceștia ar putea crede că au puțin de cules în viață.
În următorii patru ani, echinocțiul de toamnă va avea loc în data de 22 septembrie în 2025 la ora 21:19, în 2026 la ora 03:05, în 2027 la ora 09:02 și în 2028 la ora 14:45, ora României.