Cărțile
comuniste de Istorie făceau mereu referire la anul 1938 pentru a
sublinia cât de mult a evoluat economia socialistă în urma
indicațiilor prețioase venite pe linie de partid și de stat.
Autorii aveau grijă să precizeze în mod cât mai clar saltul
fantastic realizat în urma ocupării României de către agenții
debarcați de pe tancurile sovietice.
România
în perioada interbelică a avut relații comerciale cu statele
europene de unde aducea tehnologie avansată și expedia materii
prime. Instalațiile industriale permiteau treptat să fie redusă
dependența de importuri. Numai în anul luat drept referință au
fost trimise peste granițe 7.409.084 tone și principalul client
pentru mărfurile românești a fost Germania. Ajungea la un procent
de 18,7% și era urmată de Marea Britanie cu 11,9%. Italia,
dependentă de hidrocarburi, cumpăra mărfuri ce echivalau cu 8,5%
din masa totală. Ar fi putut să importe chiar mai mult dacă ar fi
fost pricepere economică în peninsulă.
Ungaria
absorbea 8,5% din bunurile românești și se poate spune că statul
din pustă era întreținut de către România, dar tot avea o
atitudine ostilă față de cel ce-i asigura prosperitatea. Budapesta
chiar a cumpărat puțin mai multe bunuri decât Roma.
Cehoslovacia
era un bun partener comercial prin cele 6,9 procente achiziționate
și partea română era mulțumită și de tehnologia militară
primită. Grecia era importator serios prin cele 6,1 procente, dar
marea dezamăgire venea din partea Franței, cea care se mulțumea
numai cu 4,8% din bunurile livrate de România. Conducerea de la
Paris nu era interesată să transforme statul latin într-un
adevărat bastion aliat. Era chiar depășită de către înfometatul
Egipt ce cunoștea o creștere demografică dincolo de posibilitățile
agriculturii și ale resurselor subsolului.
Existau
schimburi comerciale și cu Statele Unite ale Americii, dar oamenii
de afaceri de peste ocean erau interesați de cantități mari de
bunuri și abia se atingea un procent de 0,4% din totalul
exporturilor românești și se apropia de cel de 0,6% al Suediei.
Legile economiei de piață erau prea dure pentru România și, în
plus, conducerea de la Washington era prea atașată de Uniunea
Sovietică, patria lagărelor de concentrare cumpărând fabrici
întregi la prețuri generoase.
Cea
mai mare șansă ratată de dezvoltare a relațiilor economice a fost
pe direcția est, conducerea de la Moscova fiind lipsită de interes
să colaboreze cu poporul român și granița pe Nistru a rămas
închisă și după stabilirea de relații diplomatice.
Exportul
României în anul 1938 a fost unul bun din punct de vedere
cantitativ și se observa un interes crescut spre livrările către
Occident, dar surse de venituri proveneau și din statele învecinate,
ceea ce însemna o reducere a cheltuielilor legate de transport.
Aceste state luau rotunjit 17,8%, dar mai existau posibilități de
extindere a afacerilor. Din păcate, ostilitatea lagărului comunist
reducea în mod drastic procentul colaborărilor care ar fi însemnat
o limitare a cheltuielilor de transport și s-ar fi redus poluarea în
urma arderii combustibililor fosili. Rațiunea însă nu domnea la
Kremlin.
Foto sus: Rafinărie în perioada interbelică
Mai multe pentru tine…