Un inel gri, alb sau albastru care apare in jurul irisului poate fi un semn important al starii de sanatate, avand semnificatii care nu ar trebui ignorate. Acest semn ocular, adesea trecut cu vederea, poate fi o manifestare vizuala a unor afectiuni subiacente care necesita atentie. Daca ai observat aceasta caracteristica la tine sau la cineva cunoscut, este esential sa fii constient de posibilele implicatii.
Cunoscut sub numele de arc cornean, cercul gri, alb sau albastru care inconjoara irisul apare adesea la persoanele cu varsta peste 60 de ani, sub numele de arcus senilis, dar si la persoane tinere, ceea ce se numeste arcus juvenilis. Desi este considerat benign, poate prezice anumite boli, mai ales la tineri.
Prin simpla privire la ochi si observarea oricaror modificari, poti identifica anumite boli sau riscuri potentiale. Uscaciunea sau durerea oculara te pot determina rapid sa consulti un oftalmolog, dar alte probleme oculare pot trece neobservate. Potrivit Medical News Today, afectiunea incepe ca un arc in partea de sus sau de jos a irisului, care se extinde pana cand il inconjoara complet. Chiar daca acest inel arata frumos, dezvaluie ceva mai putin placut.
Arcul cornean poate afecta pe oricine si este asociat cu un nivel ridicat de colesterol rau. La persoanele cu varsta peste 60 de ani, este format din depozite de grasime si este o parte normala a imbatranirii, care nu necesita tratament. In schimb, la tineri, ar trebui sa atraga atentia asupra unui colesterolului marit, a prezentei hipertensiunii arteriale, care poate crea probleme de sanatate serioase, cum ar fi afectiunile cardiovasculare.
Un studiu efectuat la Universitatea din Boston a aratat ca arcusul cornean aparut la cei sub 45 de ani este asociat cu niveluri ridicate de colesterol rau, mai precis cu o medie de 133 de miligrame pe decilitru (mg/dL). Pana la varsta de 64 de ani, studiul a prezis ca acelasi grup nu numai ca ar avea niveluri excesiv de ridicate de colesterol rau LDL, ci si trigliceride mari, colesterol total ridicat si hipertensiune arteriala.
Medicii oftalmologi recomanda persoanelor sub 50 de ani care au arc cornean sa faca un test de sange pentru a verifica nivelul de colesterol si alte anomalii legate de lipide.
Mergi la medicul de familie sau la specialistul oftalmolog daca observi urmatoarele schimbari la nivelul ochilor: albul ochilor devine galben, ai ochii inrositi, mancarimi, durere sau secretii oculare matinale, observi pete rosii oculare sau pupila se albeste sau se decoloreaza.